Zmeul - personajul pozitiv din basme (eseu)

Vom demonta astăzi un mit, și anume că Făt-Frumos este personajul pozitiv din basmele românești, iar Zmeul un ticălos fără pereche. În fapt, așa cum vom vedea imediat, lucrurile stau exact pe dos.
Pentru asta, să facem mai întâi un mic profil psihologic al celor mai importante personaje din basmele românești.

Împăratul

E un moș senil și complet incompetent. Singurul merit că a ajuns împărat e că a fost primul născut. Nu e în stare să aibă grijă de fii-sa, prin urmare mă întreb cum mama dracului ar putea avea grijă de ditai împărăția. Nevastă-sa lipsește din peisaj, e subînțeles moartă, și l-a lăsat cu trei fete care sigur nu-s ale lui, fiindcă moșul are vreo 70 de ani și aia mică în jur de șaișpe. Deși e înconjurat de viziri, dregători, sfătuitori..., când e să ia vreo decizie îți vine să-l iei la palme: primul individ care-i aduce fata înapoi, o primește de nevastă și mai ia și jumătate de împărăție. Strămoșul său care a întemeiat dinastia se răsucește în mormânt.

Fata cea mare și fata cea mijlocie

Sunt niște strâmbaciuni nasoale, plate și complexate, care-și urăsc sora mai mică pentru că e mignona, are fund, sâni, e în centrul atenției și e aia răpită, ba se mai și mărită înaintea lor!!! Sunt atât de jenante că nici un zmeu nu le vrea.

Fata cea mica

E aia răsfățată, bunăciunea învățată să i se facă toate poftele. Mai e și ușuratică de mică. Nici nu vreau să vorbesc mai mult despre ea, că mă enervez!

Făt-Frumos (Fefe)

De obicei, e unu’ căruia nu i-a plăcut cartea: ori prinț, ori vreun coate-goale. Frumușel și efeminat, metrosexual nativ. Ar fi stat să frece menta în continuare și să se ia la trântă prin iarbă cu oile, cu frații lui sau cu flăcăii satului, da’ vrea să dea lovitura. Și, când boul de împărat dă sfoară-n țară cu fiică-sa și tronul premiu, normal că se prezintă primul. Habar n-are cum arată fata împăratului, dar nici nu-l interesează prea mult, de fapt vrea împărăția. Și oricum știe de la tovarăși că de obicei e răpită bucata familiei, nu cârjele alelante două.

Calul

E singurul personaj pozitiv din toata povestea care merită apreciere. Înainte de episodul cu jăratec zace slab, bubos și răpciugos în grajd, ceea ce arată încă o dată că împăratul e un idiot – nu așa te porti cu o asemenea comoară. Calul e cel care îi face strategia lui Făt-Frumos, în vorbe puține și concise. Nu zice prea multe pentru că probabil îi e jenă să intre-n vorbă cu un oportunist analfabet. În sufletul lui, își dorește să fie în echipa Zmeului.

Mama Zmeilor

Este exact opusul împăratului. În primul rând, la ea e sigur că e mama zmeilor. Apoi, a făcut trei baieți care sunt fiecare la casa lui, nu două plângăcioase și-o pițipoancă care stau pe capul ei, ca împăratul. Și ia hotărâri bune și de una singură, n-are nevoie de o armată de viziri, dregători, sfătuitori, etc.

Zmeul

E un tip hotărât, energic și forțos. Probabil are un nas cât toate zilele, umblă neras, e păros și are palmele tăbăcite. Asta ce ne spune? Că e un om care muncește! A tras din greu ca să ajungă unde e – a ucis, a luptat, a umblat, a jefuit, s-a preocupat de cariera lui! Așa merg lucrurile pe tărâmul celălalt, acolo nu-ți dă nimeni un castel pentru că te cheamă împăratul-nu-știu-cum. E sigur că Zmeul și-a clădit palatul cu mâinile lui. Bine, o mai fi avut niște muncitori pe care i-a mâncat după aia, dar sunt convins că a stat cu ei acolo, pe capul lor, să vadă cum pun ăia marmura în baie, să nu-l tragă-n piept și să-l fure. Și mi se pare normal să-i mănânce la sfârșit, știm cu toții cum sunt muncitorii. Mai știm că are o moșie imensă, populată cu tot felul de jivine ticăloase. Chiar credeți că e usor de administrat așa ceva, să-i ții în frâu pe toți ăia? Păi ăia nu sunt proști ca țăranii împăratului, dacă nu stai cu pleoapa pe ei… Deci, Zmeul e un bun gospodar, un bun cunoscator de oameni, un excelent strateg militar și un bun trezorerier. Dar Zmeul e un tip cinstit în sentimente și cam fără noroc la femei. I-a venit vârsta însurătorii, a stat, a analizat, a cercetat, și-a căutat nevastă, n-a găsit pe nimeni pe placul lui în propriul tărâm (ce s-alegi din jivinele alea?), deci s-a uitat la vecini. S-a îndrăgostit de fata aia mică a împăratului (stie ce-i frumos, măcar fizic, și nici nu încalcă eticheta, țintește la același rang) și a procedat în consecință, așa cum cerea tradiția: a luat-o la el. Așa a făcut și tac'su cu mă'sa, și bunicul lui, și străbunicul lui, la vremea lor. Așa e normal: clar, fără ascunzișuri, umblat cu șoalda și alte prosteli. Pui problema direct: “Fă, te iubesc, te vreau! Treci încoace.” Și prostul chiar o iubește: n-o forțează, n-o siluiește, e romantic, are o grădină cu trandafiri, o-nconjoară de bogații, îi face toate poftele. N-am auzit nici o poveste în care Zmeul s-o țină pe prințesă legată în beci, goală-pușcă și să vină s-o violeze când are el chef, după cum ar merita. Peste tot citesc numai de caftane, covoare, tiare, bucate alese, mătăsuri fine, rochii, juvaere, o ține-n puf. Omul e familist și serios, nu-și uită îndatoririle: se duce-n fiecare zi la muncă și anunță civilizat, cu buzduganul, când vine acasă. Și toate astea pentru ea, ca să n-o sufoce, cu atenție, să-i lase spațiu, să fie liberă, să aibă matracuca timp să-și facă unghiile, să nu facă istericale că, vezi doamne, a intrat peste ea în cameră și-a văzut-o cu masca de castraveți pe față. Carevasazică, moldoveanca trăiește în puf, îi face prostul toate poftele, și, în semn de mulțumire, ce face? Se amorezează de Făt-Frumos că are părul mai îngrijit și tenul mai putin acneic (vezi, n-ai vrut să te culci cu Zmeul) și se hotărăște să fugă cu el. Da’ mai întâi încep să se hârjonească în pat, în patul pe care Zmeul cu mâna lui îl cioplise, din niște bușteni tăiați tot de el din pădure, și-l cărase-n cârcă până la ultimul etaj al castelului, să aibă japița peisaj când se trezește dimineața sub baldachin. Și proștii ăia doi stau până îi prinde Zmeul, căruia – în sfârșit! – i se aprind beculețele. Mai departe, Zmeul luptă corect, Făt-Frumos trișează: bea apă vie de la un corb pe care-l mituiește, dă cu peria, gresia, năframa; în fine, face tot ce poate să lupte cât mai puțin și să-i bage pe alții la înaintare.

Din toate astea, eu pricep că morala basmului românesc este următoarea:

- dacă ești un șmecher metrosexual și știi să profiți de pe urma tonților incompetenți ajunși în poziții de conducere, te aranjezi pe viață ;
- dacă ești o fițoasă analfabetă și de bani-gata, ai toate șansele să umble toți după fundul tău și după averea lu’ tac-tu ;
- dacă ești un tip cinstit, muncitor și care luptă după reguli, pici de papagal .

Dacă basmul românesc ar fi avut măcar o urmă de dreptate, Zmeul i-ar fi rupt gâtul lui Fefe cu două degete, ar fi luat-o pe proasta aia, i-ar fi dat o bătaie soră cu moartea și ar fi trimis-o rachetă înapoi la tac'su acasă. Apoi și-ar fi strâns armată, ar fi năvălit pe tărâmul împăratului și ar fi făcut prăpăd, ar fi violat, jefuit și ucis tot ce i-ar fi stat în cale, ar fi unit cele două tărâmuri și și-ar fi făcut harem beton din toate gagicile alea proaste ca noaptea.

Pentru că fiecare merită sa-și trăiască propriul basm…

A fost prea haioasă ca sa nu o postez :))))

sursa: de pe mail

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu