Din trucurile femeilor

Semnale de seducţie ale femeilor ...

Doamnele şi domnişoarele nu diferă cu mult de domnii care le curtează. Ele folosesc tot gesturi ispititoare, cum ar fi, de exemplu, să îşi atingă părul, să îşi netezească fusta, să stea cu faţa şi tot corpul îndreptate spre persoana care le interesează, să prelungească contactul vizual şi să îşi împingă uşor corpul înainte. Iată zece dintre gesturile de seducţie folosite în mod obişnuit de femeile de pretutindeni, pentru a comunica subtil că sunt disponibile.


Poziţia sexy a picioarelor
Dacă o femeie doreşte să atragă un bărbat cu picioarele ei, cel mai seducător ar fi să se aşeze şi, apoi, să îşi sprijine un picior de celălalt. Astfel, fusta se ridică, ajungând ispititor până la jumătatea coapsei, şi ambele picioare se văd clar, putând apoi să şi le legene ademenitor. Dezgolirea picioarelor se numără printre gesturile unanim recunoscute ca fiind atractive, iar femeile mândre de picioarele lor desăvârşesc arta de a le încrucişa şi descrucişa când stau pe scaun. Făcând acest lucru în faţa unui bărbat şi mângâindu-se uşor pe coapsă în acelaşi timp, se spune că pot înnebuni un bărbat de dorinţă! Dacă doriţi să perfecţionaţi această postură, uitaţi-vă la spectacolele live ale Madonnei şi învăţaţi! Totuşi, fetelor, dacă NU acesta este semnalul pe care vreţi să îl transmiteţi, aveţi grijă cu picioarele! Nu uitaţi că gesturile de seducţie sunt inconştiente. Dacă nu doriţi să semnalizaţi aşa ceva, trebuie să vă străduiţi conştient să nu o faceţi.

Capul dat pe spate şi fluturatul din plete
Acesta este un gest profund subconştient, pe care femeia îl foloseşte faţă de un bărbat care îi place. Dacă are părul lung, gestul este evident, deoarece datul capului pe spate aruncă părul într-o parte. Semnalul atrage atenţia asupra chipului, adeseori permiţându-i să îşi mişte umerii şi să îşi arate subraţul. Să nu uităm că, la subsuoară, mirosurile corporale sunt cele mai puternice, iar parfumul de femeie posedă o intensă şi misterioasă putere de atracţie. Vedetele de cinema folosesc acest gest încă de pe vremea lui Brigitte Bardot şi Rita Hayworth. Starurile de astăzi, precum Gwen Stefani şi Scarlett Johansson, îl folosesc şi ele cât se poate de mult.

Autoatingerea
Când o femeie începe să se atingă, mângâindu-şi braţul sau mişcându-şi degetele încet, în jos, pe coapse, acestea sunt semnale sigure că este disponibilă. Atunci când o femeie face acest lucru de faţă cu un bărbat, îi transmite că este clar interesată de un fel oarecare de contact fizic. Când procedează astfel lăsându-se pe spate, cu pieptul împins înainte, semnalul este şi mai puternic, iar dacă poartă şi haine sexy, aproape că nu mai rămâne loc de îndoială cu privire la ce îi trece prin cap! Fetelor, aveţi grijă ce gen de semnale transmiteţi, data viitoare când vorbiţi cu un bărbat!

Dezmierdarea unui obiect cilindric
Poate fi vorba despre propriul deget, de exemplu atunci când femeia începe să se joace cu un inel, scoţându-şi-l şi punându-l la loc, şi dând astfel impresia că se gândeşte la sex. Mângâierea oricărui simbol falic, cum ar fi piciorul unui pahar de şampanie, o ţigară sau un obiect personal, este un indiciu subconştient al lucrului la care îi zboară gândul. La o femeie singură, este semn că şi-ar putea căuta un bărbat care să îi satisfacă nevoile, adeseori chiar fără să realizeze ce mesaj transmite.

Privirile aruncate peste un umăr ridicat
Această poziţie este unanim preferată de starurile hollywoodiene care doresc să îşi creeze o imagine sexy. Marylin Monroe a fost, probabil, cea mai celebră femme fatale, iar aceasta era poziţia sa favorită, deoarece îi evidenţia rotunjimile până la perfecţiune. În ziua de astăzi, staruri precum Jennifer Lopez adoptă destul de frecvent acest gest şi, într-adevăr, nimic nu pune în valoare mai bine trunchiul unei femei, iar împreună cu pleoapele uşor mijite şi buzele uşor desfăcute, această poziţie reţine cu uşurinţă privirile unui bărbat. Femeile care privesc astfel peste umăr îl invită subconştient pe bărbat în budoarul lor. Este de departe unul dintre cele mai irezistibile semnale de seducţie feminină.

Mimarea fragilităţii
Printre gesturile care transmit un semnal de slăbiciune se numără lăsarea mâinii să atârne moale din încheietură, o uşoară aplecare şi o grimasă de durere ocazională. Transmiterea unui semnal de aparentă fragilitate constituie una dintre cele mai bune modalităţi de a atrage atenţia unui potenţial partener. Aceste semne sunt foarte mult folosite de femeile care adoră popularitatea şi îşi doresc mulţi pretendenţi, fiind preferate şi de bărbaţii gay care îşi caută parteneri puternici. O altă manifestare a înmuierii încheieturii o reprezintă, pur şi simplu, etalarea interiorului acestei încheieturi, regiune considerată erotică. Femeile care îşi ridică braţul pentru a-şi arăta această parte a încheieturii (de exemplu, când fumează) transmit un semnal de invitaţie unui potenţial partener. Dacă sunteţi preocupate de carieră şi serioase în ceea ce vă priveşte munca, fiţi precaute în adoptarea inconştientă a uşor gesticulaţii care sugerează slăbiciunea, fiindcă vă veţi pierde credibilitatea. Gesturile prin care se ajunge în dormitor arareori vă ajută să intraţi în consiliul de conducere.

Legănarea unui pantof
Atunci când şade şi se joacă distrată cu pantoful, femeia transmite un puternic semnal că îşi caută un partener. Mesajul devine pronunţat atunci când îşi scoate piciorul din pantof şi îl împinge înapoi în mod repetat.

Umezirea şi ţuguierea buzelor
Gura şi buzele unei femei reprezintă o regiune sexuală. Gândiţi-vă la Angelina Jolie şi Naomi Jacobs, celebrul fotomodel care, recent, a ajuns pe prima pagină a ziarelor deoarece a fost obligată să cureţe toalete ca penalizare pentru că şi-a pierdut cumpătul. Aceste femei sunt simboluri sexuale deoarece mereu îşi udă şi îşi ţuguiază buzele. Când o femeie face acest lucru în faţa unui bărbat, acesta este considerat un semnal foarte agresiv că îşi doreşte să fie sărutată şi să aibă un contact fizic. Umezirea buzelor reprezintă prima etapă. Ţuguierea lor este următorul pas, deoarece sporeşte etalarea gurii şi, dacă buzele au fost făcute să pară mai pline, cu un ruj roşu, energia yang a acestuia indică o stare intensă de excitaţie sexuală. De fapt, într-un sondaj privind preferinţele bărbaţilor în materie de ruj, s-a descoperit că majoritatea domnilor preferă femeile care se machiază cu ruj roşu-aprins.

Înclinarea pelvisului
Iată una dintre cele mai eficiente şi dramatice poziţii prin care puteţi atrage atenţia. Multe dintre videoclipurile de astăzi arată această mişcare incredibil de sexy din şolduri, care captează, fără excepţie, întreaga atenţie a oricărui bărbat. Înclinarea pelvisului în timp ce stă în picioare subliniază sexualitatea unei femei ca nicio altă poziţie. Gândiţi-vă la Kylie Minogue, care a rafinat această postură feminină seducătoare până la nivelul unei arte. Priviţi oricare dintre videoclipurile sale, şi veţi vedea cam toate gesturile despre care vorbim aici – înclinarea pelvisului, părul lung, buzele umezite, ţuguiate şi întredeschise, precum şi o mulţime de autoatingeri.

Aprinderea ţigării
Seamănă mai degrabă cu o replică de agăţat decât cu un gest. Ţinerea unei ţigări neaprinse în dreptul gurii reprezintă unul dintre cele mai comune şi populare moduri în care o femeie se face remarcată de un potenţial partener. Tot astfel, ea poate să scape ceva pe jos dinadins, creând astfel o situaţie în care bărbatul ce trece pe lângă ea trebuie neapărat să reacţioneze (dacă este bine-crescut). Atunci când femeia ridică ţigara cerând astfel un foc, invitaţia este şi mai pronunţată, transmiţând un semnal inconştient ca bărbatul să „aprindă focul în ea”.


sursa: lumeafengshui.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu